+ -

La mulți ani, CNAB!

Pentru noi toți, cele 24 de ore ale unei zile se împart, cu mici variațiuni, între somn, timpul petrecut acasă și cel de la serviciu. Iar un calcul primar ne arată – fără variațiuni, de data aceasta – că segmentul căruia îi alocăm – poate, nedrept – cea mai mare parte din viața noastră este cel al muncii. Odată conștientizat acest lucru, nu ne rămâne decât să reflectăm la cuvintele lui Henry Ford, fondator al industriei americane de automobile, care știe, deci, ce spune când afirmă că “A fi împreună este un început. A rămâne împreună este un progres. A lucra împreună este un succes!”   

Și pentru că viața este o ciudată comedie, care amestecă împreună dureri și bucurii, punând lacrimi lângă zâmbet și zâmbet lângă plâns, e limpede de ce alegem să petrecem la teatru fiecare aniversare a traiului nostru împreună. Mai ales că ceea ce definește și dă identitate unei echipe sunt valorile împărtășite. Împărtășim, deci, împreună încă o experiență, artistică sau nu, pentru că știm câtă dreptate avea Lucian Blaga când spunea  că “orice om singur e așa puțin că nici nu-i poți zice om. Abia toți oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu sunt. Este unul singur și acela suntem toți laolaltă”. Laolaltă au fost sărbătoriții CNAB la tragi-comedia muzicală „Peretele“, de la Teatrul Metropolis, bucurându-se de încă o întâmplare ÎMPREUNĂ.

Galerie foto

București, 18 Decembrie
Ora locală: 11:58

2° C1° / 4°