+ -

Aeroporturile din București – pregătite pentru iarnă

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a organizat, joi, 15 octombrie, revista de front a utilajelor speciale de intervenţie pe timp de iarnă la Aeroportul Internațional Henri Coandă București, în cadrul căreia reprezentanții departamentului pentru operațiuni speciale au prezentat strategiile de acțiune pentru deszăpezirea și degivrarea pistelor, platformelor și căilor de rulare ale aeronavelor.

Au fost trecute în revistă toate tipurile de utilaje multifuncționale, care acționează concertat pe aeroport, fiecare având rolul său, bine definit în operațiunile de degivrare și deszăpezire. Printre acestea se numără agregatele compacte, cu o capacitate de curățare extinsă, care pot acționa la viteze de 50 km/h, având în funcțiune completă plugurile, periile, suflantele și echipamentul de dispersare a materialului degivrant. De asemenea, au fost prezentate utilajele cu perie, plug și dispersor de material degivrant lichid și solid, care pot acționa sub planurile aeronavelor. Au mai fost trecute în revistă: frezele multifuncționale, care îndepărtează ”dealurile” de zăpadă generate de viscol și ninsori abundente; utilajele complexe, echipate cu pluguri și dispersoare de material degivrant; tractoarele cu lame, perii, pluguri și dispersoare; motofrezele simple pentru zăpadă, care acționează rapid pe suprafața pistelor.

Toate cele 34 de utilaje performante aflate la dispoziția Aeroportului Henri Coandă sunt pregătite să intervină în orice moment, atunci când situația meteorologică o va cere.

Revista de front a tehnicii de deszăpezire și degivrare are loc anual și face parte din sistemul de operațiuni de pregătire pentru activităţile specifice pe timp de iarnă de pe platforma aeroportuară a Aeroportului Henri Coandă. Pregătirile pentru iarnă presupun consultări ale tuturor entităţilor implicate (aeroport, companii de handling, companii aeriene, ROMATSA, colaboratori contractuali, etc.), operațiuni de întreținere a utilajelor, revista de front a tehnicii specifice, instruiri periodice ale personalului aeroportuar, suplimentarea personalului implicat în activitățile de deszăpezire și degivrare, etc.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti asigură pasagerii și companiile aeriene că dispune de tehnica și personalul specializat în operațiunile speciale pe timp de iarnă și că a luat măsurile necesare pentru operarea în deplină siguranță a aeronavelor, în perioada sezonului rece, pe ambele aeroporturi ale Capitalei. 

Galerie foto

București, 13 Decembrie
Ora locală: 04:35

4° C4° / 12°

Localizare aeroport

Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu se află situat în partea de nord a oraşului Bucureşti .

Vezi hartă

Chestionare

Cum apreciați noul site al Aeroportului Aurel Vlaicu?

foarte bun

bun

acceptabil

prost

foarte prost

Votează Arhivă sondaje