Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu



09 Martie 2013

7 martie 2013 "Escala pentru frumusete"


Ca în fiecare an, la început de primăvară, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a pregătit o surpriză cu totul specială doamnelor, dăruindu-le câteva ore de relaxare printr-o escală inedită în lumea frumuseţii şi eleganţei. Evenimentul a avut loc în data de 7 martie, în incinta Terminalului Plecări din Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Pasagerele aflate în terminal, dar şi angajatele CNAB s-au bucurat de o schimbare de look oferită de Yves Rocher şi Abbate Salon. Aceasta a fost urmată de o prezentare de modăsemnată de Cătălin Botezatu, care a adus cea mai nouă colecţie a sa, Birds, lansată în urmă cu trei săptămâni la New York Couture Fashion Week, în cel mai potrivit loc, “un aeroport cu păsări de metal”. Nu au fost uitaţi nici domnii, cărora le-a fost dedicată o secţiune specială a prezentării, din colecţia EGO Men’s fashion. Printre modelele profesioniste care au defilat spre încântarea privitorilor, s-au aflat şi câţiva dintre colegii şi colegele noastre. Evenimentul a fost prezentat de Vasile Calofir.