Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu



08 Decembrie 2014

Aurel Vlaicu, pionier al aviaţiei civile internaţionale


Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a marcat Ziua Aviaţiei Civile Internaţionale printr-un eveniment dedicat personalităţii lui Aurel Vlaicu, organizând, în parteneriat cu Fundaţia Aerospaţială Română, expoziţia “Aurel Vlaicu, pionier al aviaţiei civile internaţionale”.

Inaugurarea a avut loc luni, 8 decembrie 2014, în sala de expoziţii a Aeroportului Internaţional Henri Coandă (AIHCB) punând la dispoziția pasagerilor macheta-planor Vlaicu (1908-1909), macheta Vlaicu I (1910-1911), macheta Vlaicu II (1911-1913) şi cea a avionului Vlaicu III (1914-1916).

Cu această ocazie, participanţii la eveniment au putut participa la o tombolă cu premii surpriză oferite de compania noastră.

Acesta este un demers prin care ne-am propus să aducem în atenţia pasagerilor celui mai mare aeroport din România o mică parte din istoria aeronauticii mondiale, pionieratul construcţiei de aeronave aparţinând semnificativ inginerilor şi inventatorilor români.