Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu



22 Iunie 2015

Bucharest International Air Show 2015


Amatorii de adrenalină, spectacol și situații limită s-au întâlnit, sâmbătă, 20 iunie, la Bucharest International Air Show 2015, unde suntem siguri că s-au încărcat cu bună dispoziție, curaj, dorință și putere nemărginită de a rezista oricărui obstacol.

Cifrele legate de ediția de anul acesta ne demonstrează că tradiția acestui spectacol aviatic trebuie menținută cu orice preț. Astfel, un prim indicator al interesului pe care îl trezește BIAS ar fi cei 27.000 de vizitatori ai paginii de web destinate acestuia. Faptul că, anul acesta, au fost prezenți spotteri din Belgia, Olanda, Malta, Polonia, Bulgaria și Turcia ar putea fi un alt indicator. Reputația showului aviatic organizat de Compania Națională Aeroporturi București a trecut, însă, oceanul, instituția de media “Voice of America” selectând, pentru rubrica “Day in Photos” o imagine mai mult decât sugestivă de la finalul evenimentului.

Iar dacă obiectivul clar al tuturor protagoniștilor a fost acela de a se autodepăși, replica publicului a fost una pe măsură: însumând toate tronsoanele orare, de la primele ore ale dimineții până la finalul nocturn, ajungem la cifra-record de 150.000 de spectatori! Sunt date care ne bucură, ne încurajează și, în același timp, ne obligă. Și pentru că nu putem dezamăgi asemenea așteptări, astăzi este deja prima zi de lucru pentru BIAS 2016...