+ -

Viața între două avioane – Aviatori celebri

“Râsul scurtează enorm distanțele dintre oameni”, spunea cândva comediantul danez Victor Borge, convingându-ne cu acest argument să organizăm, în aeroport, o expoziție de caricaturi, cu care să aducem un zâmbet pasagerilor și colegilor noștri. Astfel, vernisajul de grafică satirică ”Viața între două avioane – Aviatori celebri”, semnată de Uniunea Caricaturiștilor, cea mai mare asociație a graficienilor satirici din România, membră a Federation of Cartoonists Organisations, a avut loc miercuri, 24 august, atrăgând o participare numeroasă.

Expoziția, care reunește nume de marcă ale caricaturii românești și internaționale, laureați cu numeroase premii internaționale (Cristian Topan, Puiu Găzdaru, Gabriel Rusu, Pavel Constantin, Eduard Mattes, Doru Axinte, Nicolae Lengher și Liviu Stănilă sau Vasile Scripcaru, caricaturist și aviator în al doilea război mondial), va fi găzduită pe culoarul de legătură dintre vechiul Terminal Plecări și Noul Terminal Plecări, până la sfârșitul lunii noiembrie.

 

Galerie foto

CONNECT
Achizitii Publice
Airport News
Cookie Settings