+ -

Cresterea capacitatii de procesare a zonei de control frontiera

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti continuă procesul de fluidizare a controlului pasagerilor la punctele de frontieră, prin suplimentarea numărului de ghişee și reorganizarea zonei de control al pașapoartelor, pe fluxul de plecări al Aeroportului Henri Coandă.

 ”Începând cu această săptămână, capacitatea de procesare a pasagerilor la ghișeele de control de frontieră a crescut cu aproape 50% pe fluxul de ieșire din țară. Timpul de aşteptare al pasagerilor la controlul documentelor a scăzut substantial, în prezent aceasta fiind de 2-5 minute”, a declarat Directorul General al Companiei Naționale Aeroporturi București, Bogdan Mîndrescu.

În prezent, după reorganizarea zonei de control al pașapoartelor, pasagerii au la dispoziție pe fluxul de plecări 13 ghișee ale Poliției de Frontieră, cu 26 de posturi de control. Măsura luată de conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București a primit sprijin total din partea Ministerului Afacerilor Interne, care a asigurat acoperirea tuturor posturilor de control din aeroport cu ofițeri ai Poliției de Frontieră. Noile ghișee au funcționat în program de testare începând din data de 24 august, iar din această săptămână au intrat în funcțiune la capacitate maximă.

”Vom continua eforturile pentru optimizarea serviciilor noastre și analizăm posibilitățile extinderii capacităților de procesare, astfel încât tranzitul pasagerilor prin Aeroportul Henri Coandă să fie cât mai rapid și mai confortabil. Mulțumim pentru înțelegere pasagerilor noștri și îi asigurăm că luăm toate măsurile pentru confortul și securitatea lor, dar și pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeroportuare”, a precizat directorul general al CNAB, Bogdan Mîndrescu.

Reamintim că, începând de săptămâna trecută, și capacitatea de procesare a pasagerilor la intrarea în țară a fost extinsă cu 2 ghișee, respectiv 4 posturi de control, dedicate curselor charter.

 

Serviciul Comunicare

Compania Națională Aeroporturi București

CONNECT
Achizitii Publice
Airport News
Cookie Settings