Informații importante pentru presă

+ -

În atenția Mass Media:

 

Filmări/ Fotografieri/Reportaje

Acţiunile de filmare/fotografiere/reportaje solicitate de mass media în Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi în Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicuse efectuează în baza unei solicitări adresate Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti de către societăţile mass media respective.

Pentru buna desfăşurare a acţiunilor de filmare/fotografiere, vă rugăm să asiguraţi transmiterea solicitărilor cu minimum două zile înaintea acţiunii soliciate.

În solicitare vă rugăm să precizaţi următoarele:

  • data şi intervalul orar programate pentru acţiune,
  • tema,
  • datele de identificare ale echipei de filmare (nume, prenume, serie şi nr. BI/CI),
  • număr înmatriculare DSNG (dacă este cazul),
  • date de contact.

Solicitările mass media se transmit:

  • pe fax nr. 021 201 4990 (luni – joi, între orele 8:00 – 16:30, vineri între orele 8:00-14:00),

sau (în afara intervalului mai sus menţionat):

  • pentru Aeroport Henri Coandă - la nr. fax 021. 312 68 66,
  • pentru Aeroport Aurel Vlaicu - la nr. fax  021. 231 55 05.


Locații

Acţiunile de filmare/fotografiere sunt permise în zonele publice ale AIHCB şi AIBBAV.
Acţiunile de filmare/fotografiere/reportaje care vizează persoane publice sunt permise numai în zonele publice din perimetrele aeroportuare.

În zonele aeroportuare cu acces restricţionat, filmarea/fotografierea se efectuează numai cu ocazia unor acţiuni organizate de CNAB, sau la solicitarea instituţiilor/agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe platformele aeroportuare AIHCB/AIBB-AV, după avizarea prealabilă a CNAB.

Pentru acţiunile de filmare/fotografiere/reportaje în incinta Salonului Oficial al AIHCB, acreditările mass media se obţin de la organizatorii evenimentului respectiv.

 

Transmisiuni în direct

AIHCB

1. Transmisiunile în direct cu echipamente portabile sunt permise în zonele publice.

2. Pentru transmisiuni în direct cu auto DSNG:

Terminal Plecări:

autovehiculele DSNG vor fi parcate lângă Terminalul Plecări (în limita locurilor disponibile).
Locaţia pentru transmisiuni în direct prin intermediul DSNG este în zona publică a Terminalului, lângă scara rulantă.

Terminal Sosiri:

Autovehiculele DSNG vor fi parcate în  parcarea publică Sosiri, nivelul 2; accesul se va face urmând fluxul aferent parcării publice cu plată.
Locaţia pentru transmisiuni în direct prin intermediul DSNG este în parcarea publică Sosiri, nivel 2.

 

AIBB AV

1. Transmisiunile în direct cu echipamente portabile sunt permise în zonele publice.

2.  Pentru transmisiuni în direct cu auto DSNG:

Autovehiculele DSNG vor fi parcate în partea dreaptă a Terminalului de Aviaţie Generală şi în zona cuprinsă între intrarea şi ieşirea din parcarea publică cu plată.
Locaţiile pentru transmisiuni în direct prin intermediul DSNG sunt: la bariera de acces din dreapta Terminalului de Aviaţie Generală, respectiv la bariera de acces de lângă parcarea cu plată.

Precizăm faptul că desfăşurarea în condiţii de siguranţă şi securitate a activităţilor aeroportuare, precum şi confortul şi siguranţa pasagerilor sunt prioritare pentru CNAB. În cazul în care se constată că echipamentele de filmare (inclusiv autovehicule, cabluri neprotejate etc.) pun în pericol siguranţa pasagerilor, CNAB îşi rezervă dreptul de a retrage acordul pentru acţiunile de filmare respective.

Vă mulţumim pentru colaborare!

București, 23 Ianuarie
Ora locală: 10:27

0° C-2° / 0°

Chestionare

Cum apreciați noul site al Companiei Naționale Aeroporturi București?

foarte bun

bun

acceptabil

prost

foarte prost

Votează Arhivă sondaje