Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti



16 Noiembrie 2016

Patru porți noi de îmbarcare la AIHCB


Compania Națională Aeroporturi București a pus în folosință 4 noi porți de îmbarcare la Aeroportul Internațional Henri Coandă București.

Suplimentarea numărului de porți s-a obținut prin reorganizarea și reconfigurarea unui spațiu de la parterul Terminalului Finger. Prin punerea în folosință a porților, numerotate de la 20 la 23, pasagerii beneficiază de un spațiu suplimentar de așteptare în zona de îmbarcare de peste 700  metri pătrați.

Aeroportul Internațional Henri Coandă București dispune acum de 42 de porți de îmbarcare pentru pasageri.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti asigură pasagerii, companiile aeriene şi toți ceilalți clienți că ia toate măsurile necesare pentru confortul şi securitatea pasagerilor şi pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeroportuare, la standarde înalte de calitate şi profesionalism.

 

Serviciul Comunicare

Compania Națională Aeroporturi București