+ -

Sunt aerofob, dar mă tratez!

Compania Națională Aeroporturi București a lansat, în cadrul evenimentului "Sunt aerofob,dar mă tratez", un program-pilot de tratare a anxietății în timpul zborului, în parteneriat cu S.C. TAROM S.A. și PsyCons. Acest proiect pilot pentru tratarea fricii de a călători cu avionul a fost creat cu scopul de a transmite publicului grija Companiei Naționale Aeroporturi București pentru confortul pasagerului, şi  presupune organizarea de seminarii în care psihoterapeuţi şi personal aeronautic vor explica prin materiale video și direct cât este de sigur transportul aerian.
Și pentru că umorul este cea mai bună terapie, evenimentul de lansare a programului-pilot a debutat într-o notă comică, un însoțitor de bord atipic realizând un instructaj de bord mai artistic. Scopul a fost mai mult decât evident și anume, de a transmite energie pozitivă și un mesaj de încurajare pentru toți cei care au frică de zbor.
Echipa de psihologi angrenată în acest program și-a propus ca, prin intermediul sesiunilor acestui proiect-pilot să permită pasagerilor cu aerofobie să identifice cu exactitate obiectul fricii, să constientizeze fiecare etapă a zborului și să cunoască sistemele tehnologice foarte dezvoltate ce permit efectuarea celui mai sigur tip de călătorie conform statisticilor momentului, precum și efectuarea unui zbor final asistat de psihoterapeut și personal de zbor cu experiență.
Cursurile se vor derula pe o perioadă totală de 6 săptămâni, sedintele având o durată de aproximativ 2-4 ore și, conform predicției echipei de psihologi, procentajul de reușită a tratării acestei fobii va fi, cu certitudine, unul ridicat.

Lansarea proiectului pilot a fost primită cu un interes deosebit, atât din partea mass media, cât și din partea publicului larg, lucru perfect explicabil, având în vedere că procentul oamenilor care suferă de această afecțiune este destul de ridicat (unul din cinci). Selecția primei serii de participanți la acest program a avut loc înainte de lansarea oficială a acestuia, urmând ca, în funcție de rezultatele obținute, să fie instituit cursul pentru publicul larg. Cei care doresc să se trateze de anxietatea din timpul zborului vor putea accesa informațiile și condițiile de înscriere pe site-ul www.bucharestairports.ro și pe pagina oficiala de Facebook, www.facebook.com/BucAirports.

Galerie foto

BIAS
Airport News
Cookie Settings