+ -

The Airport Goes Martial: Kempo Fest

În Aeroportul Internaţional Henri Coanda Bucuresti a avut loc Kempo Fest, o demonstraţie sportivă susţinută de campioni europeni şi mondiali la kempo. Evenimentul este înscris în programul “CNAB promovează valoarea” și este al doilea din seria inițiată la începutul anului 2014, prin demonstrația de judo susţinută de campioana olimpică Alina Dumitru. 

Performanţa, reperul pe care CNAB îl are drept ţintă în toate activităţile derulate, se poate traduce şi prin promovarea unor activităţi cu profil sportiv. Astfel, în parteneriat cu Federaţia Română de Kempo, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a invitat pasagerii şi angajaţii, în data de 27 mai 2014, la o demonstraţie de kempo susţinută de campionii români, având următorul mesaj: practicarea artelor marţiale neagresive te ţine în formă şi te disciplinează. Prin organizarea evenimentelor cu profil sportiv, CNAB doreşte să atragă atenţia asupra faptului că disciplina fizică educă şi antrenează spiritul.

Mai mult, toţi cei prezenţi în noul terminal Plecări au fost invitaţi şi la o şedinţă foto cu cele mai valoroase trofee ale sportivilor, printre care şi cupa de aproximativ 1,5 m câştigată la Campionatul Mondial de Kempo din Budapesta, în acest an. Spre bucuria celor mici, la finalul reprezentaţiei, cei mai curajoşi copii au fost invitaţi pe saltele pentru a se alătura campionilor noştri unei scurte ore de kempo. După cum ne-au mărturisit reprezentanţii Federaţiei de Kempo, graţia şi eficacitatea, spontaneitatea şi rigoarea, rapiditatea şi flexibilitatea, disciplina şi respectul, sunt trăsături comune ale KEMPO-ului şi practicanţilor acestora. Îndemnul lor a fost unul concret, mergeţi la sala de sport pentru a descoperi mixul perfet între elemente şi principii de conduită morală, metode de meditaţie spirituală şi metode de îmbunătăţire a stării de sănătate.

 

Galerie foto

Achizitii Publice
Revista Airport News
Cookie Settings