+ -

Vacanțe în siguranță

CN Aeroporturi București a făcut și face toate eforturile necesare pentru a procesa în deplină siguranță și securitate toți pasagerii care trec prin terminalele Aeroportului Henri Coandă.

Alinierea la noile reglementări internaționale, obligatorii, pe linia controlului de securitate și a celui de frontieră a condus la creșterea importantă a timpilor de procesare.

Pentru menținerea unui grad de confort adecvat, CNAB a suplimentat – până la dublare – numărul de ghișee de frontieră și de linii de control de securitate și a cooperarat continuu cu instituțiile statului, în special Poliția de Frontieră și Brigada Antitero, care și-au suplimentat, la rândul lor, efectivele care acționează pe aeroport.

Totuși, în contextul creșterii spectaculoase a numărului de zboruri programate în orele de vârf – curse de linie sau charter – au rezultat aglomerări ale fluxurilor de pasageri, timpii medii de așteptare la controalele de securitate și de frontieră urcând până la 35 minute, pe fluxul de plecări fiind procesați până la 3000 pasageri pe oră.

În aceste condiții, revenim cu recomandarea ca pasagerii care au curse programate în orele de vârf, în special cele care au ora de decolare între 5.00 și 8.00, dar și cele de după-amiaza, să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de zbor.

O recomandare similară a fost în mod repetat adresată și companiilor aeriene și agenților de handling care le deservesc, în sensul de a deschide un număr suficient de ghișee de check-in și de a asigura personal propriu corespunzător numărului de curse pe care și le-au programat la orele de vârf.

Precizăm că valorile traficului aerian pe Aeroportul Henri Coandă au crescut cu peste 20% față de cele din aceeași perioadă a anului trecut și cu aproape 50% față de 2015.

CNAB va continua implementarea unor măsuri de descongestionare a traficului de la orele de vârf, măsuri care riscă să se dovedească ineficiente în cazul în care alte și alte curse vor fi programate la aceste ore.

BIAS
Airport News
Cookie Settings