+ -

"Dacă nu vine omul spre cultură, vine cultura spre el"

În dimineaţa de 29 octombrie, terminalul Plecări al Aeroportului Internaţional Henri Coandă s-a transformat, timp de peste o oră, într-o sală de concert. Înainte de a pleca într-unturneu în America de Sud,cei 70 de muzicieni ai Orchestrei Simfonice Bucureşti au dat o mică reprezentaţie, surprinzând pasagerii cu acorduri din muzica lui Dvorak şiCeaikosvsky. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a organizat,astfel,un eveniment - „Toamna asta se poartă clasic!” - pe care melomanii îl întâlnesc doar în sălile de concert.
Atmosfera inedită creată de forfota instrumentelor, viorile, contrabasul sau trombonul care îşi făceau loc printre anunţuri au pus, în scurt timp,stăpânire pe aerogară, bucurând inimile pasagerilor,ale căror declaraţii stau mărturie în acest sens:„Este o idee genială şi chiar aş dori să fie foarte des asemenea frumuseţi,concerte”;„Este cevainteresant, ingenios”;„Îmi place foarte mult ideea,stau aici la concert şi uit că îmi pleacă avionul”;„Interesant experiment!”„Dacă nu vine omul spre cultură,vine cultura spre el”.

Galerie foto

Saloane business class

Petreceti timpul dinaintea îmbarcării într-o atmosferă placută și relaxantă, în saloanele Business Class cu program 24 h/24.

Mai multe
Achizitii Publice
BIAS
Airport News
Cookie Settings