+ -

Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti va provoaca la concurs

În cadrul seriei de evenimente dedicate „Centenarului Vlaicu – Coandă”, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti intenţionează să se adreseze şi generaţiei foarte tinere, care trebuie să cunoască rolul pe care l-au avut Henri Coandă şi Aurel Vlaicu în evoluţia aeronauticii.

Îi invităm, aşadar, pe copii, să ne arate imaginaţia şi talentul lor, înscriindu-se la următoarele concursuri:

 “Aeroportul - locul unde visurile prind aripi”: concurs de desen pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 – 11,99 ani 

 Premiul va consta într-un zbor de agrement cu elicopterul (în data de 10 iulie), toate lucrările urmând a fi expuse în cadrul unei expoziţii dedicate “Centenarului Vlaicu – Coandă”, ce va fi inaugurată în cursul lunii septembrie.
Premiantul va putea fi însoţit, în cadrul zborului de agrement cu elicopterul, de unul dintre părinţi.

“Ce-ar fi fost aviaţia fără Henri Coandă?” este concursul de eseuri pentru participanţii care se încadrează în grupa de vârstă 12 – 16 ani. 

 Premiul va consta într-un zbor de agrement cu elicopterul (în data de 10 iulie), precum şi în publicarea eseului câştigător atât pe site-ul CNAB, cât şi într-un cotidian de referinţă.
Premiantul va putea fi însoţit, în cadrul zborului de agrement cu elicopterul, de unul dintre părinţi.

Pentru ambele concursuri, lucrările vor fi trimise Serviciului Comunicare, prin poştă (la adresa: Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A., Calea Bucureştilor, nr. 224 E, Otopeni, judetul Ilfov, cod poştal 075150) sau e-mail (în cazul desenelor, acestea vor fi scanate dacă se alege varianta electronică), la adresa [email protected] , până cel târziu la data de 5 iulie.


CONTACT:

Serviciul Comunicare CNAB
TEL: 021/ 204.11.32
Email: [email protected]

Saloane business class

Petreceti timpul dinaintea îmbarcării într-o atmosferă placută și relaxantă, în saloanele Business Class cu program 24 h/24.

Mai multe

București, 24 Noiembrie
Ora locală: 02:52

5° C4° / 7°