B2B
Începând de azi, 10 martie, pe fluxul de sosiri internaționale al aeroportului Henri Coandă, vor funcționa 8 puncte de control ale DSP, față de 3 până acum. Aceasta va conduce la scurtarea substanțială a timpului de așteptare la control pentru pasagerii care sosesc din țări aflate pe lista galbenă.
Identificarea resurselor necesare pentru suplimentarea personalului DSP din aeroport s-a realizat prin implicarea directă a reprezentanților Ministerului Sănătății, ai Ministerului Transporturilor și infrastructurii alături de cei ai Direcției de Sănătate Publică și ai CN Aeroporturi București.