+ -

Aeroportul Henri Coandă București a avut onoarea de a primi vizita domnului colonel în rezervă Constantin Diaconu Colintineanu

Parte integrantă din istoria Aeroportului Internațional Henri Coandă București este viziunea unor oameni pasionați și curajoși, care au contribuit decisiv la construcția și organizarea logistică a acestuia. Astăzi am avut onoarea de a primi vizita domnului colonel în rezervă Constantin Diaconu Colintineanu, conducătorul comisiei de la Apărare, care în anii 60, a găsit soluția optimă pentru construcţia aerogării la DN1 şi mutarea unităţii militare cu toate dependinţele, în  partea de Sud a aeroportului actual. Proiectul a fost administrat de Direcția Aeroportuară a Aviației Civile, subordonată atât Ministerului Transporturilor, cât și Ministerului Apărării. În 1966, lucrările la aerogară „ieșeau din fundație”, iar în 1969 totul era gata, înainte de vizita lui Richard Nixon.   
Cu prilejul vizitei pe care dl. Col. Diaconu-Colintineanu a făcut-o la aeroport, ca semn de mulțumire și recunoștință din partea Companiei Naționale Aeroporturi București, i s-a oferit o plachetă onorifică de către directorul general al C.N.A.B., dl. Cosmin-Cătălin Peșteșan. Totodată, dlui. Col. Diaconu-Colintineanu i s-au prezentat modernizările importante aduse, de-a lungul timpului, pe platforma aeroportuară și la terminalele de pasageri. Evenimentul de astăzi ne-a reamintit cât de important este să cinstim contribuția și meritele celor care au făcut posibilă activitatea noastră și facilitățile care ne permit libertatea de mișcare de care ne bucurăm în prezent.  

Povestea integrală poate fi citită accesând următorul link: 
https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/milioanele-lui-ceausescu-cum-a-fost-construit-aeroportul-otopeni?fbclid=IwAR1lPqqXoB0-BI0v2fhTi6pCeo08kZPHyvhuAxuzZMuHYZdN8Oi1w-nPmjQ

Galerie foto

CONNECT
Achizitii Publice
Airport News
Cookie Settings