Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti
Dacă ai ajuns pentru prima dată în Bucureşti şi nu ştii încotro s-o apuci şi ce să faci mai întâi, te întrebi nedumerit ce ai putea sa vizitezi ca să simţi vibraţia oraşului, obiceiurile şi ritmul de viaţă şi vrei să iei parte la freamătul specific unei capitale est-europene, cu siguranţă trebuie să ajungi în Centrul Vechi.
Pornind de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, ai de ales între taxi şi autobuz, care te pot lăsa chiar în centru, însă dacă eşti nerăbdător, îţi sugerăm să alegi un taxi şi, în condiţiile unui trafic prietenos, ajungi la locul faptei în aproximativ treizeci de minute. Numele destinaţiei tale este Centrul Vechi, pe strada Doamnei. Aventura ta începe pe această străduţă îngustă, al cărei nume este dat de lăcaşul de cult, Biserica Doamnei, care se ascunde printre nenumărate alte monumente istorice, muzee, cinematografe, instituţii universitare şi, să nu uităm să precizăm, ca să te scutim de o surpriză mai puţin plăcută, de maşinile parcate haotic.
Strada Doamnei se intersectează cu Smârdan, o stradă plină de hoteluri în clădiri vechi, terase cochete şi bistro-uri (şi aici trebuie neapărat să încerci Van Gogh Cafe sau French Bakery pentru o cafea, o prajitură sau o gustare delicioasă), dar cel mai important punct de atracţie este Banca Naţională a României, o clădire simbol pentru Bucureşti. Palatul Băncii Naționale, clădirea veche, în prezent restaurată, a fost realizat de Albert Galleron împreună cu Cassien Bernard, amândoi foști elevi ai lui Charles Garnier, realizatorul celebrei Opéra Garnier, cunoscută și ca Opera din Paris. Nu degeaba Bucureştiul a primit denumirea de Micul Paris!
Aici nu te vom copleşi cu informaţii despre superbele monumente ale Centrului Vechi, ci îţi vom da câteva indicii pentru a-ţi stârni curizitatea iar tu, călătorule, să cauţi însetat, la faţa locului, tot ce ţi se pare bun şi frumos pentru sufletul tău.
Şi pentru că am vorbit destul de mult despre clădiri, străduţe şi lăcaşuri de cult, te lăsăm să descoperi şi ne gândim că eşti înfometat şi aici ai de ales dintr-o gamă foarte variată de restaurante, atât cu specific românesc, cât şi gastronomie internaţională, baruri şi bistro-uri.
Cel mai căutat restaurant cu specific românesc, cu atmosferă interbelică şi bucate alese cu grijă este Caru’ cu bere, aflat pe strada Stavropoleos, nr. 5. La doi paşi de Bucureştiul interbelic, vei găsi, pe Smârdan, St. Patrick Irish Pub and Restaurant, unde poţi alege dintr-o gamă variată de bere şi un meniu diversificat, care îti va răsfăţa simţurile. Şi, bineînţeles, aici găseşti atmosfera specifică unui pub irlandez: veselie, gălăgie, bună dispoziţie! Turiştii mai exigenţi pot încerca, tot pe strada Stavropoleos, prospeţimea mâncării japoneze, la Sushi Ko, într-o atmosferă caldă, liniştită şi prietenoasă.
Dacă nu eşti foarte pretenţios, poţi alege street-food, mai puţin costisitor, proaspăt şi bun, şi chiar la colţul Băncii Naţionale te îmbie un miros de cârnăcior vienez, în chiflă pufoasă, asezonat cu castraveciori muraţi sau clasicul muştar; suntem deja siguri că nu vei rezista! Din aceeaşi categorie, de street-food, vei găsi un mic local, înghesuit pe un colţ de stradă (Gabroveni), cu mâncare grecească. Şi unde mai pui că poţi savura liniştit un gyros bogat şi gustos, pe ritmuri de muzică grecească tradiţională, cântată live la bouzouki chiar de patronul locului. Toate străduţele din Centrul Vechi ascund locuri speciale, unde poţi mânca bucate alese româneşti, sau poţi alege mâncare cu specific libanez, turcesc, italienesc, franţuzesc, unguresc şi multe altele. După cum îţi pofteşte inima!
Te lăsăm să te mai plimbi puţin şi să descoperi străduţele înguste şi aglomerate (Şelari, Gabroveni, Lipscani, Blănari, Stavropoleos, Franceză etc.), să intri în magazine cu produse hand-made, suveniruri, haine, pantofi, bijuterii, antichităţi, şi să te bucuri de clădirile cu arhitectură veche, monumente istorice din sec. 18, unele reabilitate, altele în stare de degradare, un amestec de vechi şi nou, care te va surprinde, iniţial te va indigna, iar apoi te va fermeca. Trebuie doar să te laşi purtat de energia locului şi să porneşti de la ideea că Bucureştiul este în continuare un oraş în plină schimbare şi dezvoltare, cu un istoric bogat şi tumultuos, care şi-a lăsat amprenta vizibil, la fiecare colţ de stradă, la un simplu balcon al unei clădiri monument, la piatra cubică de pe alei, la o fereastră cu ornamente otomane.
Pe lângă bogăţia arhitecturală, culturală şi gastronomică, Centrul vechi este şi inima petrecerilor din Bucureşti, atât pe timp de zi, dar mai ales pe timp de noapte, ceea e a transformat locul în cel mai aglomerat punct al oraşului.
Aici te poţi relaxa, cu un pahar de vin, într-un bar chic, pe acorduri de jazz (55 Jazz Bar, pe strada Franceză), sau poţi ieşi la bere cu prietenii, într-unul dintre nenumăratele baruri cu muzică rock (Club Fire sau Mojo, pe Gabroveni). Dacă te simţi talentat şi energic după câteva ore petrecute la terasă, savurând un cocktail, poţi alege un club de karaoke (True Social Club, pe strada Franceză sau The Drunken Lords, pe Şelari), un loc cu stand-up comedy (Cafe Deko, strada Covaci), sau poţi dansa într-un club până în zori de zi, cu muzică pe alese (Bordello’s Pub sau Club Finnish, pe Şelari; Biutiful, pe Gabroveni sau Freddo Club and Lounge, pe Smârdan). Este aproape imposibil să nu găseşti un loc pe gustul tău, oricât de pretenţios ai fi! Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştii este că te vei întoarce şi mâine aici, unde vei descoperi alte locuri noi şi nu te vei plictisi. Şi în caz că eşti un călător singur, nu-ţi face griji, românii sunt prietenoşi, gălăgioşi, dar, mai ales, petrecăreţi!
Liliana Dinu