Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti



13 Septembrie 2017

Bust de nobil dac


Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a organizat, miercuri, 13 septembrie, ora 11:00, evenimentul de dezvelire a „Bustului de nobil dac”, opera sculptorului Ioan Bolocan, expusă pe culoarul de legătură dintre terminalele “Sosiri” și “Plecări”. 

Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC), cu scopul de a aduce în atenţia pasagerilor noştri valori ale culturii dacice, deschizând, astfel, în cel mai important aeroport al țării, o pagină de istorie a României. Pentru că, așa cum spunea Nicolae Bălcescu, „Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul”.

Pentru o reconectare energică la prezent, pasagerii au fost invitați la o degustare de vin și o tombolă cu premii alese în tema dacică a evenimentului.