Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti



17 Octombrie 2017

Rod de toamnă la aeroport


CNAB a continut parteneriatul cu Muzeul Satului și a organizat, în 17 octombrie, târgul “Rod de toamnă la aeroport”, Terminalul Plecări fiind învălui într-o atmosferă specific rurală.  Dansatorii Ansamblului Doinița au susținut un spectacol folcloric de excepție care a atras la joc pasageri și angajați deopotrivă. Expoziţia de obiecte tradiționale din colecţiile Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” a completat atmosfera de sărbătoare, dovedind o bogată măiestrie a țăranului român, atât în ornarea țesăturilor și a broderiilor, cât și în obținerea de culori vegetale.

La Târgul “Rod de toamnă la aeroport”, pasagerii au putea admira măiestria meşterilor populari, care au făcut, pe loc, demonstraţii speciale de olărit, țesut, pictură de icoane pe sticlă și pe lemn, sculptură în lemn, împletituri textile, precum și meșteșugul realizării opincilor.

Atelierul de creație al opincarul Alexandru Gheorghe Ilinca din satul Orleşti, judeţul Vâlcea a atras atât atenția pasagerilor, cât și a presei. Fiind unul dintre ultimii opincari din ţară, maestrul Ilinca ne-a mărturisit că meseria de opincar a învățat-o în familie unde, potrivit unei vechi tradiții, meseria se transmite din tată în fiu.

“Acest eveniment reprezintă încă o modalitate de a ne exprima respectul pentru valorile naționale autentice și de a le arăta pasagerilor străini o parte a tradiției populare românești. Aeroporturile Bucureștiului sunt racordate la calendarul de tradiții, cultură și istorie, punctându-i periodic momentele esențiale”, a declarat directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Bogdan Mîndrescu.

Reprezentanți ai Companiei Naționale Aeroporturi București au oferit pasagerilor obiecte folclorice hand-made: podoabe populare și clopuri maramureșene.