+ -

Suplimentarea personalului de control la sosiri, pe aeroportul Henri Coandă.

COMUNICAT DE PRESĂ

Suplimentarea personalului de control la sosiri, pe aeroportul Henri Coandă.

În condițiile creșterii numărului de pasageri pe fluxul de intrare în țară la Aeroportul Internațional Henri Coandă, atât administratorul aeroportului, CN Aeroporturi București (CNAB), cât și entitățile cu atribuții de control și păstrarea ordinii publice (Poliție de Frontieră, Vamă, PolițiaTransporturi Aeriene, Direcția de Sănătate Publică, Jandarmerie) acționează cu efective sporite pentru dirijarea pasagerilor și micșorarea timpului de așteptare.

În plus, în urma unui acord între conducerile CN Aeroporturi București și a Direcției de Sănătate Publică, începând din 14 decembrie, personalul care efectuează controlul declarațiilor la intrarea în țară va fi completat cu personal CNAB, ajungându-se astfel la dublarea numărului de posturi de control.

Recomandăm ferm tuturor celor care urmează să aterizeze la aeroport, indiferent din ce țări vin, să verifice care sunt documentele de care au nevoie și, dacă este cazul, să completeze din timp Declarația obligatorie. Declarația se poate descărca de la adresa: https://www.bucharestairports.ro/ro/formular-declaratie-zona-galbena.

Reamintim că pot intra în țară, fără a intra ulterior în carantină, pasagerii care provin din țările UE, Islanda, Norvegia, Liechtenstein sau Elveția, vaccinați sau trecuți prin boală în ultimele 180 zile, precum și cei proveniți din oricare alte state, dacă, pe lângă cele de mai sus prezintă și un test PCR nu mai vechi de 48 ore.

Întrucât și în zilele următoare, la orele de vârf, pe fluxul de sosiri internaționale se vor înregistra niveluri ridicate de trafic, iar numărul statelor de pe lista verde este în scădere, sunt posibile în continuare aglomerări la punctul de control DSP. Facem apel la pasagerii care sosesc să păstreze ordinea și să respecte indicațiile personalului din aeroport și îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru a le minimiza disconfortul.

Saloane business class

Petreceti timpul dinaintea îmbarcării într-o atmosferă placută și relaxantă, în saloanele Business Class cu program 24 h/24.

Mai multe
Achizitii Publice
BIAS
Airport News
Cookie Settings