Institutul Cultural Român

+ -
  • În data de 19 mai 2016, a avut loc vernisajul ”Mari inventatori români”, expoziție cu fotografii și informații inedite despre români geniali, ale căror idei au schimbat lumea în domenii precum aviație, medicină, matematică, educație, biologie, geografie, fizică, geriatrie și gerontology, înscrisă și în circuitul de vizitare al evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor. "Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil", așa spunea Octavian Paler, însă parteneriatul cu Institutul Cultural Român a făcut posibilă o întoarcere la acele minți luminate de români care au schimbat lumea și pe care le vom "ține prizoniere" într-un tunel al timpului, timp de trei luni, în încercarea noastră de a promova valorile românești.
  • Pentru că respectăm principalele momente din agenda culturală, istorică, sportivă etc a României, Ziua Culturii Naționale nu avea cum să fie trecută cu vederea. Mai mult decât atât, anul acesta am dat tonul acestei sărbători naționale: ansamblul Imago Mundi, care urma să concerteze la New York tocmai pentru a marca această sărbătoare, ne-a oferit un preambul al acestui spectacol, printr-un scurt recital care a avut loc în Terminalul Plecări, miercuri, 13 ianuarie. Evenimentul a fost organizat în cadrul parteneriatului cu Institutul Cultural Român.
  • Pentru a oferi pasagerilor mai multe momente speciale prin care să promovăm tradiția și valorile românești, sâmbătă, 28 noiembrie, Terminalul Nou Plecări a fost gazda unei reprezentații artistice de excepție, dedicată Mariei Tănase și susținută de Jezebel, împreună cu Alexandru Burcă (pian) și Dan Încroșnatu (percuție). Într-un registru de vibrații de o bogată profunzime și amplitudine, vocea Izabelei Barbu și expresivitatea sa magnetică au transmis pasagerilor din Terminalul Nou Plecări un strop din esența pură a spiritului românesc, care să-i însoțească în călătorie ca un talisman cu puteri tămăduitoare. Evenimentul a fost susținut de parteneriatul cu Institutul Cultural Român.

Galerie foto

CONNECT
Achizitii Publice
Airport News
Cookie Settings